Vremea revoltelor a apus….

Si uneori avem cutezanta de a a afirma ca…. am cunsocut sensul vietii. Ca nu mai sunt secrete. In fond, noi am aflat ca viata e doar complicata, incalcita, nu urmeaza o regula. Noi, am atribuit acest “haos” sensului vietii. Acum stim sensul, nu are niciun sens… ne intrebam de ce mai traim, acum, cand misterul, nepatruns de cei mai profunzi oameni, a fost dezlegat. Da, ma vad….  Se spune ca ne defineste ceea ce facem… Cred ca am gasit o scuza in ceea ce trebuia sa fie o problema. Intr-un mod ciudat, imi dau seama de partile delasatoare, de ceea ce ma atrage, din nou, printre instincte primare. Surpriza… nu pot face nimic sa le inlatur. Am fost aruncat in infinit, fara nici un fel de ghid… abia ma chinui sa nu fiu tras de curent spre nimic…  se pare ca fiecare pas ce-l fac, mai rupe o bucata de drum si-i da drumul la vale…. alerg ca sa nu raman de unde am plecat. Daca spun ca viata nu e usoara… cineva ar putea sa ma intrebe: “In comparatie cu ce?” , iar eu nu as sti raspunde…. pentru ca viata e doar incalcita, asta nu inseamna grea sau usoara…. e doar viata, rau de viata.

Da, nu incerc sa gasesc vinovati… pentru ca il stiu pe cel ce nu-i de incredere… imi sta in fata, in dreptul oglinzii…. as vrea sa ii spun cate ceva, dar isi da si el seama… si se simte rusinat… si ce folos…. am putea sta sa ne prabusim…. dar parca lucrul asta ar sfida fizica si toate parerile lumii… Intrebarile au luat foc.. si lumineaza cerul lumii… oamenii doar le privesc… sunt uimiti de stralucirea, noutatea lor.. insa nimeni nu va sti cum sa aprinda iar luminosul joc… pentru ca nimanui nu-i pasa…

Oricum suntem consumabili.. mda… incepi sa iti dai seama ca lumea in care iti imaginai sa traiesti e pe duca…. si asta e trist, oarecum… iti puneai tot idealul in lupta pentru eliberarea ei.. si acum… acum… cei mai multi au ales sa plece in ceea ce este…. altii au ales o cale singuratica….. atat de putini… si incepi a ramane singur…. cand vezi ca dorintele, gandurile.. iti sunt interzise, cand iti dai seama ca nu mai poti nici macar respira sacadat, din cauza unor regului…  Nu stiu unde sunt cei ce-au revolutionat… ar fi nevoie de un revolutionar…. ori poate ca vremea revoltelor a apus… Si ca asta este ultima faza… indreptarea spre apus…

E imposibil, teribil de greu…. cea mai grea lupta e cu tine insuti… dar cine castiga cand nimeni nu vrea sa cedeze.. stiind ca mai bine ar muri in “glorie”, decat sa faca un armistitiu……

Vremea revoltelor a apus…soseste apusul!

Ceva imi spune ca ma insel…. oare sa imi para bine… sau nu? Rupe-ma-n fiori…

De unde au aparut bancurile

Bancurile sunt povestiri care ne starnesc rasul tocmai din cauza faptului ca sunt concise si spun in foarte putine cuvinte o poveste mare. De ce ne plac bancurile? Deoarece acestea ne ajuta sa ne relaxam, sa zambim si poate sa privim cu mai mult optimism asupra problemelor care ne ingrijoreaza.

Totusi, si bancurile au aparut de undeva, istoria lor fiind una cu adevarat interesanta deoarece acestea au evoluat foarte mult. Voi ce credeti ? Care e motivul principal al aparitiei bancurilor? Bancurile au aparut deoarece oamenii au simtit nevoia de a creea, de a scrie toate intamplarile amuzate care se petreceau cu persoanele importante din acea vreme. Si pe atunci, si in prezent, bancurile sunt atat inspirate din intamplari reale cat si imaginate de catre persoanele care au asemenea inclinatii.

Aceste povestiri scurte, denumite bancuri, apar probabil ca urmare a nevoii de creatie a unui popor, avand ca scop principal descretirea fruntilor, ele ajutand oamenii sa socializeze intr-un mod mult mai placut.

In trecut bancurile se transmiteau din gura in gura, insa din momentul aparitiei internetului, raspandirea lor a ajuns sa fie mult mai facila, numeorase persoane folosind internetul pentru a citi sau pentru a posta bancuri.

Exista anumite persoane care au darul de a crea bancuri si chiar de a le spune intr-un mod placut, prin care starea de spirit generala sa se schimbe, in timp ce unele persoane nu reusesc nici macar sa retina aceste bancuri. Atunci cand se vorbeste despre bancuri intr-un grup, in general se vorbeste despre bancuri tari, acestea fiind bancuri care reusesc sa produca mai multe zambete. Bancuri tari se gasesc pe diverse teme, insa cele mai cunoscute bancuri tari sunt cele cu Bula. Bancuri cu Bula se scriu de pe vremea regimului comunist, Bula fiind un personaj fictiv, un bufon, care de multe ori se face de ras.

Foarte raspandite mai sunt si bancurile cu blonde, cele cu politisti sau bancurile cu Alinuta.

Un banc nu este doar un banc, ci chiar o pilda spusa cu foarte multe substraturi. ,,Philogelos’’ este cea mai veche carte de glume si bancuri din intreaga lume fiind aparuta in anul in secolul III sau IV, tiparita in Roma Antica. Aceasta carte are nici mai mult nici mai putin decat 265 de bancuri care sunt bineinteles inspirate din intamplarile de pe atunci din Roma. Aceasta carte a fost descoperita de catre un academician din cadrul Universitatii Cambridge, Mary Beard.

In prezent, bancurile sunt bineinteles cu mult mai variate. Astazi putem alege din o gama foarte larga de bancuri, fiecare fiind creat pentru o anumita personalitate. De unde putem citi bancuri? De pe internet de pe cele mai bune site-uri de bancuri sau de ce nu, din cartile care cu siguranta sunt in rafturile librariei. Deasemenea, pe langa bancurile clasice si amuzante exista si mai multe bancuri diferite, bancurile seci care pot fi la fel de amuzante ca cele directe atunci cand reusesti sa le intelegi mesajul.

Asadar, bancurile sunt o traditie care s-a pastrat si s-a imbunatit cu timpul, fiind o nevoie a societatii, deoarece fara glume viata ar deveni cu mult prea monotona!

Daca stau..

Daca stau pe pamant si plang, lacrima se duce tot spre pamant…. daca as sta pe cer si as plange…. lacrima s-ar duce tot spre pamant… deci printre stele sentimentele sunt pure, neatinse de gand rau.

As vrea sa ma pierd pe poteci, printre stele. Si chiar, in lumina lor, sa nu ma vad de negura… sa merg nevazut pe bolta… sa privesc in jos, spre pamant… sa incerc sa-l ating, si sa nu pot….  As vrea ca pentru ceva clipe, tot noroiul prin care am mers, pe potecile pamantene, sa cada… sa fiu usor, usor, usor….. sa ma desprind usor de cer….. si sa ajung la limita dintre el si pamant….. sa stau fata in fata cu Soarele… sa vad de straluceste mai tare ca mine, ca manunchiul de sentimente purifciate…

Cu razele imbratisate….. cateva clipe.. sa simt caldura adevarata…. sa simt egalitatea-n traire… si apoi il voi lasa sa-si vada de drum… Eu as mai rataci pe linia orizontului… m-as juca, as rade…. as cugeta..incotro acum?

Dar ma trezesc din visare.. imi dau seama ca nu pot ajunge sus, pentru ca sunt prea greu…. mai repede ajung jos…

A ma enerveaza! ce rost are un lucru daca nu e perfect…. mereu am spus ca ori e perfect, ori nu e. Nu exista cale de mijloc… dar perfectiunea e prea greu de atins, implica prea multa munca, pe care acum nu ma simt in stare sa o fac…. deci… I hate this part..

Cele trei niveluri ale ratării

 Cele trei niveluri ale ratării.
       i) ratarea comună, socială: eşti ratat dacă nu ai: o casă, un copil, un câine, un vas cu petunii (5-10% dintre oameni sunt rataţi).
       ii) ratarea de aspiraţie, psihologică: eşti ratat dacă nu ţi-ai împlinit visul din copilărie. Dă-ţi întâlnire în trecut, uită-te ce vroia copilul de 8-10 ani care ai fost: în raport cu acel vis, ţi-ai reuşit sau nu viaţa (60-70% dintre oameni sunt rataţi);
       iii) ratarea metafizică: eşti ratat dacă existenţa ta nu a clintit lumea. Dacă ai lăsat lumea exact aşa cum era dacă nu te-ai fi născut niciodată, viaţa ta a fost peremptoriu una de prisos (99% dintre oameni au ratat).

Chopin

Chopin, ipoteză recentă dintr-un jurnal medical englez, ar fi suferit de epilepsie…
       Sunt două moduri de a-ţi scoate din joc oponenţii. Animalizarea adversarului, în politică sau logică (vechiul arsenal ad hominem, defectul fizic, asocierea degradantă etc.). Patologizarea lui, când e vorba de talent sau geniu.
       În definitiv, umanitatea n-are decât o formă de răzbunare: cea post mortem. Furia de a explica geniul prin boală, argument comic şi neputinţă patetică, furie a mediocrilor cu public mediocru (dacă nu aveţi nici un talent, nimic deosebit în vieţile voastre, e pentru că aţi fost oameni normali), instinctul de subestimare a semenului se perpetuează ca trebuinţă absolută.
       Blestemul mediocrităţii e destul de deprimant.
       (‘L’étude révolutionnaire’.)

       Articol despre ‘erotica GPS-ului’.

       Lentul suicid demografic al Europei.

       Barton Fink (1991).
       Eram pe vremuri candidul ideal pentru filme.

       Probabil că nu Rimbaud fusese în acea fotografie ‘nouă’, colportată peste tot. Nu contează. Oamenii au fost tulburaţi de fantomă.

       80% dintre francezi mor în spitale… E cam sinistru. Mă întreb care e procentul aici. Fără îndoială mai mic, datorită părţii de rural, neolitic tradiţională, în care e cuprinsă jumătate din populaţie.

       Respectul are un sens doar pentru că-l acord celor cu care nu sunt de acord. Numai adversarii pot fi respectaţi. Dacă ar fi altfel nu ne-am ‘respecta’, ci ne-am iubi, am fi în comuniune, într-o fericită fuziune sensibilă şi raţională; nu am avea ce să respectăm, căci am iubi, am admira, am stima. Când îmi pretinzi respect, simultan declari că nu suntem de acord, că suntem antagonic şi ireconciliabil diferiţi. (‘Cu respect’, formula de încheiere, înseamnă ‘Cu adversitate’.) E o declaraţie de război.

       O doamnă într-o librărie: ‘Este o lectură care merită citită’.
       Fără îndoială a vrut să spună ceva.

Noi tehnologii in jocuri

Avand parte de o concurenta acerba , marii producatori de jocuri noi trebuie sa re reinventeze in permanenta astfel incat sa poata tine pasul. Acest lucru insemna investitii masive in noi tehnologii care de care mai revolutionare precum: senzori de miscare sau dezvoltarea de noi jocuri online HD.
Printre cele mai noi tehnologii care sunt pe piata in acest moment se regaseste si tehnologia Kinect. Aceasta tehnologie se refera la un dispozitiv cu senzor de miscare dezvoltat de catre cei de la Microsoft pentru consolele Xbox 360.  Acest dispozitiv bazat pe camere video le permite jucatorilor sa controleze si sa interactioneze cu consola lor Xbox fara a atinge ceva, doar prin miscari si comenzi vocale. Proiectul are ca scop largirea pietei pentru consolele Xbox 360 peste potentialul actual. Cu vanari de 8 milioane de bucati in primele 60 de zile, Kinect a ajuns in Cartea Recordurilor ca fiind dispozitivul electronic care s-a vandut ce mai multe bucati in cel mai scurt timp. Incepand cu anul 2012 aceasta tehnologie a fost integrata de catre cei de la Microsoft si pentru PC-uri.
Daca va tenteaza ideea de a va juca un astfel de joc dar nu stiti pe care sa il alegeti, aflati ca  printre cele mai populare jocuri pentru Xbox care folosesc tehnologia Kinect se gasesc:
•Kinect Disneyland Adventures, care te poarta prin celebrul parc de distractii, si te ajuta sa te bucuri de atractiile lui fara a sta la cozi interminabile
•Child of Eden – este un joc foarte pupular si cu review-uri foarte bune si care este mai mult un spectacol de lumini si muzica decat un joc propriuzis, dar care te va captiva cu siguranta.
•Dance Central 2 – este un joc  in care asa cum ii spune si numele trebuie sa dansezi. Este un joc care pentru doua persoane si garanteaza distractie maxima fiind excelent pentru petreceri.

Isaac Asimov : Forward the Foundation

Isaac Asimov's last published novel, and also the final piece in the Foundation puzzle. What a shame that the work is such a mess. I've never been all that impressed by the Good Doctor's attempts to weave his Robot and Foundation stories together: it seemed so pointless, demeaning both series by a convoluted amalgamation. But funnily enough, the faults of Forward the Foundation aren't due to a plot overly concerned with robots (though they do impinge on it in a couple of places), but rather to failings within the basic Foundation structure.

Asimov, under prompting from John Campbell, wrote the original Foundation stories as an analog of the fall of the Roman Empire. So he used rather simplistic political machinations to make the plots work (and the Foundation series is, above all, about the way the politics of Empire behave). Because of this, Asimov has kept that same simplicity of political purpose in relation to Hari Seldon's efforts to establish psychohistory amid the turmoil of Trantor, ruling planet over twenty-eight million worlds. And it doesn't ring true: disbelief is not suspended at all willingly, because of the obvious fallacy of his reasoning. A planet such as Trantor would have a very sophisticated political structure, one that it would be very difficult to undercut, so two thirds of Asimov's plot goes out the window.

Add to this the obvious problems of writing a prequel (where the outcome is already known), and you come up with an annoying book, with no real plot tensions. Sad, but true.