Daca stau pe pamant si plang, lacrima se duce tot spre pamant…. daca
as sta pe cer si as plange…. lacrima s-ar duce tot spre pamant… deci
printre stele sentimentele sunt pure, neatinse de gand rau.
As vrea sa ma pierd pe poteci, printre stele. Si chiar, in lumina
lor, sa nu ma vad de negura… sa merg nevazut pe bolta… sa privesc in
jos, spre pamant… sa incerc sa-l ating, si sa nu pot…. As vrea ca
pentru ceva clipe, tot noroiul prin care am mers, pe potecile pamantene,
sa cada… sa fiu usor, usor, usor….. sa ma desprind usor de cer….. si sa
ajung la limita dintre el si pamant….. sa stau fata in fata cu Soarele…
sa vad de straluceste mai tare ca mine, ca manunchiul de sentimente
purifciate…
Cu razele imbratisate….. cateva clipe.. sa simt caldura adevarata….
sa simt egalitatea-n traire… si apoi il voi lasa sa-si vada de drum… Eu
as mai rataci pe linia orizontului… m-as juca, as rade…. as
cugeta..incotro acum?
Dar ma trezesc din visare.. imi dau seama ca nu pot ajunge sus, pentru ca sunt prea greu…. mai repede ajung jos…
A ma enerveaza! ce rost are un lucru daca nu e perfect…. mereu am
spus ca ori e perfect, ori nu e. Nu exista cale de mijloc… dar
perfectiunea e prea greu de atins, implica prea multa munca, pe care
acum nu ma simt in stare sa o fac…. deci… I hate this part..