Eu, pietonul, ma trezesc putin mai tarziu decat ar trebui si bineinteles ca pierd RATB-ul care m-ar duce la munca din cauza ca am stat o groaza de timp la semafor. Si nu pentru ca a durat mult sa apara divina luminita verde care ne permite noua, furnicilor de pe strzi, sa traversam. Ci pentru ca se mai trezeste cate un idiot sa treaca si cu o suta si ceva la ore pe trecere, deci tot noi, saracii, trebuie sa avem grija la trafic chiar daac avem prioritate. Bineinteles, banuiesc ca nu mai e cazul sa mentionez ca daca vreodata un pieton trece pe rosu sau la o jumatate de metru de trecere deja apar vreo cinci mii de masini de nicaieri cu soferi care injura si claxoneaza care mai de care. Parca e galagie mai mare decat pe Arena Nationala cand da Steaua un gol intr-o intersectie mare. Din pacate, in drumul meu, al pietonului, trebuie sa traversez si prin intersectia bucuresteana Razoare care este considerata una dintre cele mai pacatoase intersectii din oras.
Acesta e locul in care ma pot ‘bucura’ de claxoane interminabile, injuraturi si ocazional un motociclist nebun care face slalom printre masini cand, bineinteles, semaforul e rosu. Aici petrec lejer undeva la cincisprezece minute intrucat trebuie sa trec cumva pe diagonala, deci am vreo patru minunate semafoare la care trebuie sa astept. Asta doar ca in final sa ajung la munca deja obosita si nervoasa. Asta e viata de pieton, ceva senzational, o adevarata aventura.