La propriu!! Da, chiar asta cred, ca in momentul in care cineva nu mai crede in lucrurile la care viseaza, in chestiile alea marete sau, deopotriva, mai marunte, practic se sinucide. Da, o sinucidere doar la nivel spiritual, dar ce mai e viata daca noi nu ne mai putem bucura de ea? Nu inseamna nimic. Nu inseamna nimic sa umbli toata ziua ca un robot de la munca acasa si de acasa la munca. Nu te bucuri cand primesti salariul pentru ca te gandesti doar la facturi. Nu te bucuri de relatia ta, de familia ta, de prietenii tai, pentru ca vezi-Doamne tu ai atatea pe cap. Intr-o vreme eu inca eram intretinuta de mama si nu ziceam nimic pentru ca intr-adevar credeam ca odata ce intri in viata ‘pe bune’ totul devine alb-negru.
Nu e deloc asa. Singurul motiv pentru care oamenii ajung asa este ca dau drumul visurilor lor, si le arunca undeva la un cos de gunoi preferand o existenta banala, plina de nervi si stres. E adevarat, e mai simplu sa traiesti facand acelasi lucru zi de zi si doar supravietuind, dar ce realizezi pana la urma? Eu sunt ferm convinsa ca niciunul din noi n-a venit pe lumea asta sa stea opt ore pe zi la un birou sau sa se vaite non-stop despre cat de urata e existenta lui.
O existenta devine urata in momentul in care noi decidem sa o facem asa.
Prin urmare, unul din cele mai importante lucruri pe langa dragoste, fericire si simpla bucurie de a fi in viata, este sa credem in visurile noastre si sa ne luptam pentru a ni le indeplini. Odata ce facem asta, acea lupta pentru care mai toti oamenii sunt prea lenesi, va deveni cea mai frumoasa experienta dintotdeauna si va defini existenta fiecarui om in parte.