Padurea de brazi

Atunci cind stresul urban, problemele spinoase ale existentei, ma incoltesc, dau fuga in padurea mea de brazi din apropierea casei, unde gasesc linistea binefacatoare a diminetii, mirosul inegalabil de cetina si de brad verde, caprioarele sperioase, fragile, cu ochi mari si umezi, porcii mistreti, cu colti uriasi, iesiti in afara ritului, caii salbatici si pasarile cintatoare. Patrund parca intr-o alta lume, intr-un univers paralel, unde totul se imbina armonios, firesc, ca o incununare a linistii si a pacii. In acele momente de gratie suprema, uit lumea tulbure, involburata, din care vin, dificultatile, constringerile sociale si morale, familia, intrg spectru ingrozitor al existentei, ma eliberez. Undeva in strafundurile ascunse ale mintii mele, se dechide parca o poarta regala, prin care trec dincolo de timp, la inceputurile noastre, intr-un ev al frumusetii si fericirii absolute, din care imi iau energia pentru inca un timp. ”Natura, spunea Goethe, este singura carte in care fiecare fila pastreaza cite un adevar”.