De fiecare parte a stramtorii Messina se afla stanci cu aspect abrupt, care au fost, dintotdeauna motive de ingrijorare, chiar spaima, pentru navigatori. Ele au provocat numeroase naufragii, trecerea unei corabii prin stramtoare fiind un act eroic a carui glorie era cantata de aezi.
Ca atare colosii de piatra si-au gasit reprezentarea alegorica in legendele vechilor greci: Scylla, fiica a lui Typhon si Echidna, fusesera prefacuta din gelozie, de vrajitoarea Cice, in monstru marin care inghitea nave si corabieri.
Si-a gasit sfarsitul in piatra pedepsita de Heracles, fiindca rapise o parte din boii lui Geryon celalalt monstru, Charybda, fiica lui Poseidon si a Gaei, era de o salbaticie fara seaman, inghitind pe toti cutezatorii care ajungeau in preajma sa, cu o lacomie nepotolita. A fost traznita de Zeus, fiindca inghitise o parte din cirezile pe care Heracle le mana spre Argos.
Printre cei doi monstri infricosatori au trecut argonautii, datorita cantecului neasemuit al lui Orfeu si ''eternul'' Ulisse, cel ajutat de zei, de sansa si de propriile eforturi.
A fi ''intre Scylla si Charybda'' presupunea un moment de grea cumpana si primejdie, aparent fara iesire, dar care rezerva oricui surpriza de a fi argonaut sau egalul lui Ulisse. Deci expresia este folosita astfel de multi oameni care strebuie sa ia o decizie grea sau sa aleaga intre cele doua taisuri ale unei sabii la fel de mortale in ambele capete.