Chopin, ipoteză recentă dintr-un jurnal medical englez, ar fi suferit de epilepsie…
Sunt două moduri de a-ţi scoate din joc oponenţii. Animalizarea adversarului, în politică sau logică (vechiul arsenal ad hominem, defectul fizic, asocierea degradantă etc.). Patologizarea lui, când e vorba de talent sau geniu.
În definitiv, umanitatea n-are decât o formă de răzbunare: cea post mortem. Furia de a explica geniul prin boală, argument comic şi neputinţă patetică, furie a mediocrilor cu public mediocru (dacă nu aveţi nici un talent, nimic deosebit în vieţile voastre, e pentru că aţi fost oameni normali), instinctul de subestimare a semenului se perpetuează ca trebuinţă absolută.
Blestemul mediocrităţii e destul de deprimant.
(‘L’étude révolutionnaire’.)
Articol despre ‘erotica GPS-ului’.
Lentul suicid demografic al Europei.
Barton Fink (1991).
Eram pe vremuri candidul ideal pentru filme.
Probabil că nu Rimbaud fusese în acea fotografie ‘nouă’, colportată peste tot. Nu contează. Oamenii au fost tulburaţi de fantomă.
80% dintre francezi mor în spitale… E cam sinistru. Mă întreb care e procentul aici. Fără îndoială mai mic, datorită părţii de rural, neolitic tradiţională, în care e cuprinsă jumătate din populaţie.
Respectul are un sens doar pentru că-l acord celor cu care nu sunt de acord. Numai adversarii pot fi respectaţi. Dacă ar fi altfel nu ne-am ‘respecta’, ci ne-am iubi, am fi în comuniune, într-o fericită fuziune sensibilă şi raţională; nu am avea ce să respectăm, căci am iubi, am admira, am stima. Când îmi pretinzi respect, simultan declari că nu suntem de acord, că suntem antagonic şi ireconciliabil diferiţi. (‘Cu respect’, formula de încheiere, înseamnă ‘Cu adversitate’.) E o declaraţie de război.
O doamnă într-o librărie: ‘Este o lectură care merită citită’.
Fără îndoială a vrut să spună ceva.
Sunt două moduri de a-ţi scoate din joc oponenţii. Animalizarea adversarului, în politică sau logică (vechiul arsenal ad hominem, defectul fizic, asocierea degradantă etc.). Patologizarea lui, când e vorba de talent sau geniu.
În definitiv, umanitatea n-are decât o formă de răzbunare: cea post mortem. Furia de a explica geniul prin boală, argument comic şi neputinţă patetică, furie a mediocrilor cu public mediocru (dacă nu aveţi nici un talent, nimic deosebit în vieţile voastre, e pentru că aţi fost oameni normali), instinctul de subestimare a semenului se perpetuează ca trebuinţă absolută.
Blestemul mediocrităţii e destul de deprimant.
(‘L’étude révolutionnaire’.)
Articol despre ‘erotica GPS-ului’.
Lentul suicid demografic al Europei.
Barton Fink (1991).
Eram pe vremuri candidul ideal pentru filme.
Probabil că nu Rimbaud fusese în acea fotografie ‘nouă’, colportată peste tot. Nu contează. Oamenii au fost tulburaţi de fantomă.
80% dintre francezi mor în spitale… E cam sinistru. Mă întreb care e procentul aici. Fără îndoială mai mic, datorită părţii de rural, neolitic tradiţională, în care e cuprinsă jumătate din populaţie.
Respectul are un sens doar pentru că-l acord celor cu care nu sunt de acord. Numai adversarii pot fi respectaţi. Dacă ar fi altfel nu ne-am ‘respecta’, ci ne-am iubi, am fi în comuniune, într-o fericită fuziune sensibilă şi raţională; nu am avea ce să respectăm, căci am iubi, am admira, am stima. Când îmi pretinzi respect, simultan declari că nu suntem de acord, că suntem antagonic şi ireconciliabil diferiţi. (‘Cu respect’, formula de încheiere, înseamnă ‘Cu adversitate’.) E o declaraţie de război.
O doamnă într-o librărie: ‘Este o lectură care merită citită’.
Fără îndoială a vrut să spună ceva.